Ideea

Dragii mei,

Am o idee pe care as dori sa o pun in practica dar in prima faza doresc sa fac un studiu de fezabilitate, sa vad cam care sunt opiniile vis a vis de ideea mea (bine, nu imi asum si genialitatea ei daca aceasta exista, sunt inspirat de multele situatii, documentare, aspecte ce ma inconjoara). Recunosc, este ceva idealist, usor de considerat imposibil, iesit din tipar, dar consider ca la vremurile pe care le traim si la cum isi bat joc de noi cei de la conducerea tarii si de ce nu, a lumii, singura sansa pentru oameni de a se elibera cat de cat nu este schimbarea Statului (coruptia este imposibil de combatut, ca un gard viu ce trebuie taiat din radacini) ci crearea unui Stat in Stat, a unei forme de organizare care sa nu depinda de Stat, de curs valutar, de pretul granelor sau al petrolului.

Ideea este urmatoarea:
Se creaza un website unde orice persoana isi poate crea un cont GRATUIT, cu detalii de contact si o lista cu serviciile pe care le poate oferi GRATUIT membrilor website-ului. In acest fel, sper sa ajungem la un fel de Pagini Aurii online, diferenta fiind aceea ca serviciile sunt GRATUITE. Initial ma gandisem la ceva gen serviciu contra serviciu dar ar fi usor limitat proiectul. Cineva poate avea nevoie de altcineva, dar invers nu. Oricum, in linii mari e vorba despre un obicei vechi, eficient dar dat uitarii: TROCUL.

Exemplu ipotetic:
Dan este zugrav. Marian este specialist in computere. Andreea este traducatoare.

Marian vrea sa isi zugraveasca biroul. Apeleaza la Dan, care ii sa satisface acest aspect cu pricepea sa, in timpul sau dar constiincios si cu daruire. Evident materialele de constructie si tot ce implica bani cad in carca lui Marian (beneficiarul), care va lucra si el cot la cot, cit s-o putea, cu Dan. Dar manopera de zugravit va fi inlaturata.

Andreea are computerul virusat. Are nevoie de o reinstalare de Windows. Apeleaza la Marian, care o ajuta neconditionat, gratuit, in timpul sau dar constiincios si cu daruire. Evident materialele (cabluri, consumabile) si tot ce implica bani cad in carca Andreei. Dar Marian isi pune priceperea la bataie si rezolva gratis computerul. Manopera inlaturata.

Dan vrea sa lucreze pentru un englez. Dar nu cunoaste limba engleza, astfel incat sa-si faca un CV si o scrisoare de intentie pe masura priceperii sale in ale zugravitului. Atunci el apeleaza la Andreea, care, daca cititi mai sus, e traducatoare. Ea il va ajuta neconditionat, gratuit, in timpul sau dar constiincios si cu daruire. Evident materialele (coli de scris, printare) si tot ce implica bani cad in carca lui Dan. Dar Andreea isi pune priceperea la bataie si executa gratuit lucrarea de traducere. Manopera inlaturata.
FINALUL EXEMPLULUI.

Evident, sunt multe amendamente de pus la punct (ce faci daca cineva nu vrea sa ajute la loc/ ce faci daca cineva abuzeaza/ specialistul IT e mai sus plasat ierarhic decit un zugrav / ). Toate aceste probleme isi au cu siguranta raspunsul undeva, daca ne punem mintea la contributie.

Importante vor fi cateva principii de baza: renuntarea la expresia MIE CE-MI IESE (pentru ca pina acum, ne-au iesit ochii din cap si tot degeaba), dar EU am ajutat mai mult (foarte bine, prefer sa ajut decit sa AM NEVOI), ce meserie e mai importanta (TOATE, cind ai nevoie de ele), daca cineva nu stie sa faca nimic (DAR poate sa care cu carca, poate sa stea de paza...etc) si tot asa. Poate vor fi jetoane de dat la schimb....sau nelimitat....astea sunt doar amanunte.
Cuvintul de baza al acestui plan ar fi GRATIS. Nu costa sa te inscrii, nu costa sa beneficiezi, nimeni nu e seful, toti sunt egali. Evident, vor exista probabil liste negre, pentru ca vor fi persoane care in loc sa analizeze un pic mai mult propunerea, sa inteleaga importanta GRATIS-ului, vor abuza odata si apoi vor da bir cu fugitii. Bravo lor, odata e din partea casei.

Frumusetea acestei idei este ca NU ESTE o idee salvatoare pentru o persoana. NU E CARITAS, FNI...pt ca nu implica nici un cost in BANI sau MATERIALE. Caut in continuare un site unde sa ma inscriu eu si sa ma bucur de existenta unei familii de 10 mii, 100 mii, 1 milion de persoane gata sa ma ajute la nevoie si pentru care sa fac acelasi lucru. Peste CE-MI IESE MIE si CINE-I SEFUL trebuie sa trecem. Nici o institutie nu ne poate obliga sa luam bani pe timpul si priceperea noastra, din punct de vedere al manoperei macar.

Ganditi-va daca fermierul imi da mie un carton de oua pe saptamana gratis iar eu ii repar instalatia de muls gainile, iar necalificatul ii curata cotetzele gratis tot pt un carton de oua. Ideea e simpla, poti reduce din cheltuielile pe care le faceai, de multe ori supraevaluate.

Astept pe adresa traiesteliber@gmail.com toate parerile voastre, pro, contra, argumente. Sper sa nu o luati ca o gluma, iar daca da, sa argumentati. 
NU CER IMPLICAREA CUIVA (decit daca e exprimata, voluntara si bineintentionata), CUNOSC DEJA RASPUNSURI DE GENUL: aaaa, nu se poate (DAT IN GRABA) sau utopie sau comunism sau keep dreaming si stiu ca orice proiect este dificil, mai ales la inceput, asa ca e mai usor sa nu incerci decit sa incerci si sa vezi cum esuezi. 
Va multumesc,
Traieste Liber


Etichete: