Inceputul


Salut!

Ce faci? Gata cu perioada de relaxare, gata cu Sarbatorile, acum presupun ca ai intregul plan pentru 2011 clar in minte si incepi fie in forta, fie mai delicat, depinde de firea fiecaruia, sa faci pasi catre directia dorita! Daca nu faci asta, ar fi bine sa te apuci. De ce? Pentru ca este cel mai mediatizat, cel mai increzator si cel mai credibil inceput pentru subconstientul tau: INCEPUTUL DE AN!

Exista oameni care traiesc pentru asta inca de prin iunie, iulie. Ei isi repeta: de anul viitor...gata cu panarama, ma apuc de treaba. Si toate sperantele si visele lor capata contur, apar carari vizibile in mintea lor, totul este perfect pina in noaptea dintre ani. La miezul noptii se formuleaza incantatiile de rigoare, fiecare se retrage sub diverse pretexte intr-un colt, priveste in sus si isi rosteste "juramintele", dupa care revine la petrecere. Apoi....firul se rupe pentru cei mai multi...intervine oboseala de Revelion, se retrage fiecare la culcus, se culca fiecare si doarme muuuult, pentru ca deh, au fost sarbatorile si au culminat cu Revelionul. 

Pe 1 fireste, lene mare sau urneala catre o noua petrecere, lucru care atrage a doua zi a anului, tot cu lene, cu oboseala si incepe activitatea. Depanam la job amintiri din vacanta, ne admiram colegii, asteptam sa fim admirati, iesim la un ceai digestiv cu prietenii intru reluarea relatiilor si in noul an, revenim acasa, dormim, munca, casa, munca, casa, mun............oooops......simtiti? Daca nu simtiti ca s-a pierdut nimic pe drum, e ok. Chiar e ok. Asa se intampla cu marea majoritate a oamenilor. Cam atat dureaza promisiunile facute constient dar nedublate de masuri de precautie pentru a nu le uita. Se pierd in rutina....apar scuzele....e inceputul de an, nici nu s-a dezmeticit lumea (de parca a facut-o vreodata)......vine Februarie....o dam in Valentine si inimi rosii...Martie...hei...martisor....Aprilie....miroase a Paste....Mai......mergem in Vama.....Iunie....plimbari, parcuri...Iulie...concediu.....si in concediu stiti ce se intampla? Apare gandul urmator: de anul viitor...gata cu panarama, ma apuc de treaba. Si toate sperantele si visele lor capata contur, apar carari vizibile in mintea lor, totul este perfect pina in noaptea dintre ani.

Cam la fel au trecut si anii mei, dar acum ca vad ce se intampla, nu prea mai pot sa permit asta. Si mi-as dori sa faci si tu la fel. Mi-as dori sa iti formezi arsenalul care te va ajuta sa-ti implinesti visele, CHIAR ACUM. Nu mai tarziu, nu dupa ce termini acest articol si mai bei un ceai, CHIAR ACUM. Planteaza samanta copacului de mai jos, a scopului tau!



Ia o foaie de hartie si scrie de 20 de ori, de mana, chiar daca n-ai chef (esti manipulat din interior...zona de confort...), scrie urmatoarea fraza pe care sa o lasi in locuri unde iti desfasori des activitatea (in bucatarie, linga oglinda din baie, lipeste-o chiar pe zid, in fata tronului din baie (nu ride, nici nu stii cat te va obseda textul si scopul este sa duci aceasta fraza adanc in subconstient, astfel incat sa stii ca asa e si sa nu fie nevoie sa te convingi citind-o.  
                         EU POT FI TOT CEEA CE IMI DORESC SA FIU! 

Gandeste-te ce face subconstientul pentru tine: respira, clipeste, iti da bataile inimii dar...la fel de bine conduce masina atunci cand tu vorbesti si la telefon sau dai un sms din mers, la fel de bine te ajuta sa crosetezi si sa vorbesti cu vecina despre politica, te ajuta sa canti superb la pian sau chitara in timp ce urmaresti stirile minunate de la TV. Un gand scufundat in subconstient poate sa fie minunat sau devastator pentru tine, in functie de calitatea lui. Daca ti s-a repetat in copilarie de catre cei care te-au educat ca esti incapabil, ca nu vei face nimic bun in viata....atunci e de rau. Reversul e pe acelasi principiu.

Apoi scrie fraza asta (EU POT FI TOT CEEA CE IMI DORESC SA FIU! ) pe o foaie noua, o singura data, iar sub ea scrie la timpul prezent: EU SUNT ........(si descrie in cele mai mici amanunte si cu claritate cine vrei tu sa ajungi in acest an, ce vrei tu sa acumulezi, de ce vrei tu sa indeplinesti aceste lucruri si ce trebuie sa faci pentru a te apropia de scopurile tale). La final scrie: Multumesc pentru viata pe care o am in prezent. Tot drumul de pana acum mi-a permis sa fiu gata sa-mi iau acum viata in propriile maini. Am suficiente resurse cat sa traiesc prosper si sa si investesc. Sunt sanatos, odihnit si cu putere de creatie. EU pot fi tot ceea ce imi doresc sa fiu!

Foaia asta pastreaz-o alaturi de patul in care dormi. Ea TREBUIE sa fie primul lucru pe care il citesti dimineata si ultimul lucru pe care il citesti seara, inainte sa te culci. Nu stirile despre problemele natiunii si nici filmul de groaza de la miezul noptii.



Tot acum stabileste ca in fiecare dimineata, dupa ce citesti aceasta foaie, sa petreci cateva minute privind catre imaginile telului tau. Mai precis vizualizeaza cu ajutorul imaginatiei ce iti doresti, cum esti tu in posesia celor dorite, traieste starea de bine. Incheie cu: Am o zi minunata! Oamenii ma intampina zambind si cu bratele deschise! Sunt plin de energie si nerabdator sa incep sa ma apropii de telul meu! (inspira adinc si controleaza-te asupra respiratiei, simte cum intra aerul in piept. Tine cateva clipe aerul si apoi expira incet, controlat. Remarca pauza de dupa expiratie. Repeta de 2-3 ori. Si la treaba!

Peste zi, revino asupra ta si gandeste-te daca esti pe drumul cel bun. Tine minte: lucrurile importante trebuie rezolvate inaintea celor urgente. Cele urgente e posibil sa nu mai necesite rezolvare. Repeta-ti peste zi: EU pot fi tot ceea ce imi doresc sa fiu! 

Seara gandeste-te daca ai facut ceva in directia scopului tau, peste zi! Daca nu ai facut nimic, intreaba-te de ce oare? Din moment ce ala era scopul tau, cine te saboteaza astfel incat sa nu ti-l atingi? Cand vrei sa ajungi la punctul de destinatie, te indrepti catre acel punct. Nicidecum nu treci pe la supermarket, mall, cinematograf, aprozar si inapoi acasa, ignorand total scopul pentru care ai plecat de acasa! 

De cate ori simti ca e prea complicat, prea aiurit, prea greu, prea nu stiu cum sa urmezi toate cele de mai sus, te rog sa-ti aduci aminte ca aceea nu este parerea ta! Aceea este parerea EGO-ului tau care vrea sa te tina in zona de confort. Cat timp nu simti emotia noutatii, esti in zona de confort. Iar aceasta zona nu trebuie sa fie una buna ci doar una cu care ne-am obisnuit. Impotriveste-te tie!


Ce ti-am oferit aici este un inceput pentru un inceput orientat spre telul tau. 30 - 90 de zile dureaza pana cand orice obicei al omului poate sa fie rescris in lista cu obiceiuri stocate in creier. Eu recomand calea lunga, 90 de zile. Priveste in urma: simti ca in aceste cateva zile de dupa 1 ianuarie ai actionat radical diferit fata de ultimele zile ale anului trecut? Priveste si mai mult in urma: crezi ca ai inceput sa faci lucrurile radical diferit fata de cum le-ai facut in ultimele 3 luni? Daca nu, afla ca peste 3 luni te vei afla in acelasi loc in care te afli acum.

Si asta pentru ca solutia unei probleme apare de pe o pozitie superioara celei la care te-ai aflat cind ea s-a produs! Inceteaza sa te mai compari cu altii, inceteaza sa mai concurezi cu altii decat cu tine. Fiecare are o perceptie diferita asupra vietii. O garsoniera este imensa pentru cineva care a dormit toata viata in cort, dar este inghesuita pentru cineva care traieste intr-o vila. Ambele parti au dreptate! Traieste conform cu valorile tale! Nu stii daca persoana pe care o admiri sau invidiezi are totusi o viata asa cum isi doreste. Si mai mult ca sigur, nu are.

Hai, destul cu vorba! Planul arata ca nu vei avea un an in deriva, ca vei naviga prin apele alese de tine, catre scopurile alese de tine si nu vei lasa intamplarea sa te abandoneze pe cine stie ce insula pustie. Am incredere ca esti nerabdator sa treci la fapte. Joaca-te si pregateste-te pentru un an 2011 asa cum n-ai mai avut demult!


Cu prietenie sincera,

Traian 

Etichete: